Doula – Sau cum un curs de 3 zile iti schimba viata

scris de Ruxandra Ion

Acum cateva luni ne-am hotarat ca am vrea sa avem un bebe. Pe atunci internetul romanesc nu se agita asa cum se agita acum pe tema nasterii. Si sincera sa fiu, ca femeie la 27 de ani habar nu aveam ce implica o nastere in detaliu. Aveam viziunea Hollywood unde dureaza putin si doare foarte tare, a mamei mele care a cedat din start si a facut cezariana programata, si cativa prieteni care mi-au zis ca “las’ ca tu o sa vrei sigur epidurala, nu o sa suporti durerea”. Si o cunosteam pe Irina, despre care stiam ca este educator prenatal.

 

In lunile urmatoare, ca prin minune, m-am inconjurat de mamici si de multe povesti mai mult sau mai putin fericite despre alaptare, nastere, copilasi, co-sleeping, diversificare, dintisori, colici, cate si mai cate. Era o lume pe care o priveam cu ochi mari si curiosi si in care ma simteam foarte stinghera. Eu nu aveam inca bebe deci clar nu aveam ce sa caut acolo. Am inceput sa citesc si bloguri de mamici si sa vad fotografii frumoase de la nasteri acasa. Nu imi trebuia inca documentarea dar subiectul imi starnea foarte tare curiozitatea. Si totusi am ramas cu intrebari pe care mi-a fost jena sa le pun: Ce se intampla in caz de urgenta, daca nasti acasa? Ce e epiziotomia? E neaparat necesara? Cum pot unele femei sa nasca fara epidurala, cand mie mi s-a spus ca e imposibil de suportat durerea fara ea?

 

Cand am aflat de la Irina de cursul de doula, nu citisem decat pagina de pe Wikipedia si am concluzionat ca e un fel de moasa. Dar de ce ti-ar mai trebui o doula daca ai deja o moasa? Sau moasa poate fi doula? Oricum, parea momentul perfect sa aflu de fapt cum sta treaba cu nasterea.

 

Ce impact a avut cursul asupra mea, e greu de explicat. Am trecut de la reticenta la entuziasm rezervat si atunci cand am terminat eram ca un copil in dimineata de Craciun. In acele trei zile am aflat cum se poate transforma cea mai importanta experienta din viata unei femei din calvar in ceea ce ar trebui sa fie: un moment sacru pe care sa il traiesti fix asa cum vrei si a carei amintire sa te incalzeasca si sa te implineasca, nu sa iti provoace depresii si cosmaruri.

 

In Romania nu am invatat inca sa cerem. Am auzit de nasteri nefericite din cauza asistentelor care se catara pe tine si imping bebelusul cu cotul ca sa iasa mai repede, de doctori care bruscheaza pacientele si le grabesc inutil, de interventii medicale care se fac doar pentru bani sau pentru a elibera un pat mai repede. Nu vorbesc aici de cazurile in care apar probleme grave la nastere dar acestea sunt mult mai putine decat va puteti imagina. Nasterea este un proces natural, nu patologic si foarte putini doctori au rabdare sa iti explice exact care sunt optiunile mai bune pentru tine.

 

Nici in cazul cezarienelor situatia nu este mai roz. Multe femei aleg aceasta cale crezand ca e cea mai usoara dar au un soc atunci cand nu isi pot lua bebelusul in brate din cauza durerilor si recuperarea dureaza mult mai mult decat s-au asteptat.

 

Alte mamici au fost nefericite din cauza modului in care a fost tratat bebe imediat dupa nastere si pentru ca nu au putut sa ramana cu el in aceeasi camera. Sau pentru ca a fost hranit cu lapte praf impotriva vointei lor. Oricum ar fi, foarte rar am auzit mamici care au fost perfect multumite de experienta pe care au avut-o.

 

Problemele comune peste tot? Lipsa de informare completa si corecta si un personal medical lipsit de empatie si “human touch”. Departe de mine sa spun ca tot personalul medical este la fel, dar atunci cand in majoritatea spitalelor nu esti acceptata decat singura, tu, femeie in travaliu, poate speriata, sigur tensionata, la cine altcineva sa te raportezi? Evident ca daca te cearta sau se uita cineva urat la tine sau ti se baga pe gat niste proceduri despre care nu stii mare lucru, nu are cine sa te apere si cine sa te sustina. Pentru doctori esti “inca o gravida”, pentru tine universul se reduce in acel moment la patul de spital si la oamenii din jurul lui. Diferenta de perceptie este uriasa si uneori acest lucru se uita.

 

Ce-ar fi daca langa tine ar fi o femeie care sa iti explice exact ce ti se face, sa nu ia decizii pentru tine dar sa iti spuna onest care sunt optiunile tale, sa te mangaie pe par sau sa te tina de mana, sa iti faca masaj sau sa te incurajeze? Si sa te ajute exact cum ai tu nevoie in acele momente, chiar daca asta inseamna sa te ia in brate sau sa stea langa patul tau fara sa te atinga?

 

Asta inseamna doula. Pentru mine e “the missing link”. E un personaj din afara sistemului medical, dar cu suficienta pregatire in domeniul nasterii incat sa faca perfect legatura intre personalul unui spital si mamica speriata care le-a intrat pe mana.

 

Pentru mamica e intai o sursa de informatie usor de inteles si impartiala. Apoi un martor care sa aiba grija ca totul se desfasoara asa cum a vrut ea. Si nu in ultimul rand, un suflet care sa-i fie alaturi tot timpul si sa faca tot ce poate ca sa-i usureze povara (si mie mi se pare mai usor sa ii zici unei doula ca nu ai chef sa iti vorbeasca nimeni sau ca nu vrei sa fii atinsa decat unui tatic panicat si confuz). Da, stiu ca exista si un tatic, dar cati pot ramane calmi si linistiti ca sa isi sustina partenera? Si cati pot fi acolo 24 de ore, sau 36 de ore cat poate dura un travaliu? Si cati stiu tot ce se poate despre nastere ca sa nu se sperie de ceea ce se intampla si sa ofere informatii si asigurari atunci cand e nevoie?

 

Personalul medical ar putea avea un sprijin foarte important in doula, pacat ca multa lume nu isi da seama de asta. Ca doctor nu poti sa oferi cat sprijin are o gravida nevoie, chiar daca ti-ai dori. Pentru ca in mod sigur ai mai mult decat una. Si ce ar fi daca atunci cand ai ajunge la respectiva graviduta ai gasi-o relaxata, linistita si insotita de cineva care intelege exact ce vrei tu de la ele? Mie mi s-ar parea minunat sa imi usureze cineva in felul asta munca.

 

Am ajuns la curs crezand ca datoria mea va fi sa promovez metodele care mie mi se par mai sigure si mai frumoase. Probabil aici am avut cel mai mare soc :)

 

Am aflat ca eu trebuie sa uit ceea ce mi se pare mie corect, sa uit experienta mea la nastere in cazul in care am trecut prin asta si sa AJUT MAMICA SA AIBA O NASTERE ASA CUM ISI DORESTE. Fie ca asta inseamna natural, cu interventii, prin cezariana, noi trebuie sa sustinem mamica orice decizii ar lua. Ca sa fac asta fara sa judec, ar trebui sa fiu un om mult mai bun decat sunt acum.

 

Doula este empatica, iubitoare, puternica si fara prejudecati. In mod sigur daca ar exista mai multe doula, lumea ar fi mai frumoasa :)

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave A Comment